Mercedes G-Class

În ciuda aparențelor, chiar ar fi multe de spus despre noul Mercedes G-Klasse.

Ai putea reinventa roata? Mă-ndoiesc. Desigur, ai putea-o îmbunătății, cu diverse artificii moderne, dar cam atât. Concepția va rămâne aceași, pentru că orice tentativă de a-i modifica principiul de bază ar ruina-o. Nu poți s-o faci mai rotundă, la fel cum nici Mercedes nu poate să facă noul G mai pătrat. De schimbat forma nici nu se mai pune problema…

Mercedes G-Klasse

Așa că există o limită până unde poți înnoii G-ul, iar aceea limită este dictată – de regulă – de tehnologiile disponibile la momentul dezvoltării „noului” model. Și crede-mă, Mercedes a dispus de resursele necesare să-l transforme într-un vehicul mult mai capabil decât era deja.

Comparat cu generația precedentă, proaspătul G este mai lat, mai lung, dar și mai ușor. Cu 170 de kilograme mai exact (datorită folosirii unui mix de materiale, inclusiv aluminiului la aripi, uși și capotă), iar asta în ciuda faptului că a fost rigidizat temeinic. Totuși, vorbim despre o mașină care vine cu-n șasiu cu cadru rigid (body on frame) – o abordare arhaică cu câteva dezavantaje când vine vorba de siguranță, sau flexare torsională.

Mercedes G-Klasse

Dar după spusele constructorului German, nimic n-a fost trecut cu vederea, inginerii dându-și silința pentru a face G-ul mai capabil atât on cât și off-road. Suspensia a fost regândită împreună cu cei de la AMG, iar noua abordare (double wishbone pe față/ax rigid pe spate) oferă o notă de rafinament. Mercedes insistă însă că noua suspensie independentă pe față a fost proiectată astfel încât modelul să nu se (mai) simtă ca o căruță pe asfalt, dar totodată să nu-și piardă capabilităţile pe teren accidentat.

Mercedes G-Klasse

Astfel, garda la sol a fost mărită cu 6 mm la 24.1 cm, iar acum dacă ai tupeul să te bagi în noroi sau în apă cu o mașină care costă cel puțin €107,040, o poți face până la o adâncime de 70 cm. Și da, cele trei diferențiale blocabile sunt încă acolo, Mercedes echipând modelul și cu Dynamic Select – prostia aia care comută între modul Confort, Eco și Sport. Însă ce are interesant G-ul este modul G, un profil care modifică caracteristicile motorului, transmisiei și a suspensiei o dată ce unul dintre cele trei diferențiale a fost activat, făcând-o mai manevrabilă în condiții speciale de escaladat coclauri.

Mercedes G-Klasse

O dată cu creșterea în dimensiuni a modelului, a crescut și spațiul în interior, pasagerilor din spate nemaifiind nevoie să le fie amputați genunchii pentru a încăpea. Vorbind de interior, Mercedes și-a făcut de cap cu noul G, ducându-l la standardele modelului E-Klasse. Unele reminiscenţe utilitare încă sunt prezente, lăsate acolo pe post de omagii aduse modelului original, dar în rest habitaclul se prezintă cum te-ai aștepta de la un Mercedes din anul 2018. De la cele două display-uri de 12.3 inch, care țin locul instrumentarului clasic de bord, până la controllerul cu touchpad, impulsurile tactile de pe volan, sau sistemul audio Burmeister.

Mercedes G-Klasse

Din punct de vedere stilistic, caracteristicile definitorii au rămas neatinse. Roata de rezervă exterioară, semnalizatoarele de pe aripi, clanțele ușilor și balamele de hambar sunt încă prezente. Mercedes subliniază faptul că până și sunetul caracteristic de închidere al ușilor a rămas același, menționând că „vizual nu s-a schimbat aproape deloc”. Bine c-au subliniat ce era evident. Eh, măcar acum modelul arată mai dintr-o bucată, având barele și aripile mai bine integrate în caroserie.

Mercedes G-Klasse

Momentan G-Class va disponibil doar în varianta G500, animat de un V8 de 4 litri, cuplat la o transmisie 9G-Tronic, capabil să dezvolte 422 de cai putere și 610 Nm, dar umblă vorba ca un G63 de 600 de cai nu-i departe de a-şi face apariția. Pentru cei care chiar vor un tractor, dieselul de 3.0 litri, 282 de cai și 600 Nm este preconizat;

Mercedes G-Klasse

Acum, rămâne să ne întrebăm dacă au rămas nemții suficient de nebuni încât să-i înghesuie un V12 sub capotă? Sau să-i mai adauge două roți pe puntea spate? Sau să-i taie acoperișul? Sau să-l ridice și să-l denumească după o formulă matematică?

Link Galerie Foto

Advertisements
Metal

G-Spot

Gallery

One thought on “G-Spot

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s